LUCEAFARUL ROMANESC

La inceputul anilor optzeci ai secolului trecut, in biroul directorului Editurii Facla a fost introdus,de catre micuta secretara Silvia, un tinerel brunet.

Sunt Gheorghe Sechesan ,s-a prezentat, arborand un zambet timid, am copilarit in minunata zona in care v-ati nascut si care si-a pus amprenta si asupra mea.

Esti cumva copilul acelui Sechesan ? l-am intrebat.

Da, acel Sechesan este tatal meu, a plecat fruntea oarecum coplesit sau simuland rusinea si tristetea de a fi baiatul fostului prim- secretar  al Partidului C omunist Roman din raionul Bozovici.

Numele celui care facuse colectivizarea in Almaj intrase in mentalul colectiv  ca un simbol al raului. Se spunea ca luase pamant din lunca Bozoviciului pe care urma sa-l prezinte la Timisoara, capitala regiunii Banat, ca sa fie analizat de specialisti spre a se putea   decide daca era sau nu corespunzator stasurilor  pervazute de conducerea partidului pentru colectivizare.In drum spre Timisoara, Sechesan  daduse ordin sa se arunce mostra de  pamant  recoltata din Almaj, pe care o inlocuise cu cernoziomul din pusta Banatului. Si astfel, blestemul colectivizarii cazuse greu asupra Almajului nefericind oameni, obiceiuri, distrugand o traditie pastrata din generatie in generatie, de – alungul mileniilor, aceea a muncii inversunate pentru ca dintr-un pamant rau sa fie smulsa hrana de toate zilele , doar hrana si nimic mai mult.Lamurirea satenilor de a se inscrie in colectiv nu se facuse usor. Echipe de activisti de partid, militeni si cadre ale securitatii  statului, dadeau buzna in casa omului,in deosebi seara tarziu cand erau siguri ca-l vor gasi adunat in ograda.Povesteau despre fericirea cetateanului sovietic care traia ca in rai  muncind in colectiv, bucurandu-se de belsugul ogoarelor tratate cu ingrasaminte chimice, lucrate cu tractoare care faceau brazda adanca.

Se intampla ca cineva mai istet la minte si cu limba nestapanita sa intrebe daca si muierile erau la colectiv si daca mancarea se facea la cazan? Atunci  intervenea organul statului.Sateanul disparea in noaptea urmatoare.O luna, un an sau mai multi. La inceput  intalnirile  echipelor de lamurire cu satenii  aufost lesne de facut .Dar cu cat trecea timpul si oamenii pricepeau ce-I asteapta isi facusera obiceiul sa stea la panda. Cum se zvonea ca echipele de lamurire se iveau in capul satului, sau al ulitei, portile se incuiau si oamenii se faceau nevazuti in podrumuri,prin poduri sau  de la o vremea la salasuri.Acolo , departe de orice alta asezare, intre caini si vite, nu se mai temeau de musafiri nepoftiti. Incet dar sigur, starea de tensiune crestea. Activistii de la raion si cei locali erau  criticati si amenintati de proprii sefi cu destituirea iar ei la randul lor incepusera sa ameninte satenii.Cu ocna , cu canalul.Dubele veneau noaptea si-i ridicau pe barbati in plansetul si jalea femeilor si copiilor. Cineva facuse un cantec.” Duba, duba mance-i buba…” cantau pe ulita copii.Celor  aflati la scoli, licee sau facultati, li se cerea sa se reintoarca acasa si sa nu revina pana nu-si lamuresc parintii, bunicii, fratii, sa se inscrie in colectiv. Jalea se asezase grea asupra Almajului. Nemaiavand putere sa reziste presiunilor, oamenii cedasera. S-au inscris in gospodaria agricola colectiva, predandu-si, odata cu pamantul, carul, plugul, grapa si animalele. Au ramas gospodariile pustii.Ca si sufletele satenilor.

Cu ce pot sa-ti fiu de folos? L-am intrebat pe junele Sechesan.

Am un volum de povestiri pe care as dori sa-l predau editurii  si daca veti considera ca merita sa ma publicati.

I-am citit manuscrisul.Nu era nici rau , nici nu prevestea un mare talent.Era , cum se zicea, publicabil.

Am sa-ti public volumul, i-am spus la o noua intrevedere, daca il aduci la mine pe tatal tau.

A promis ca vine cu batranul Sechesan.Peste cateva zile cel chemat mi-a batut la usa. Era un tip scundac, cu basca trasa pe crestetul capului, cum o purtau tractoristii. L-am poftit sa ia loc si l-am urmarit cu privirea. Nimic din infatisarea sa nu vorbea despre omul care hotarase soarta unui tinut si a locuitorilor ei, nici o trasatura a fetei nu deconspira duritatea sau trufia cu care ne obisnuisera marii activisti de partid. Era un ins banal.

Fiul dv. mi-a adus o carte. Vrea sa se faca scriitor, am zambit ca sa destind atmosfera.

Se tine de prostii, in loc sa-si vada de scoala lui, mi-a raspuns acru.Dar nu-i singurul. Toti de o varsta cu el sunt la fel.Ragete in loc de muzica , bataiala, in loc de dans, blugi, baruri,tigari Kent, wiskey si femei. Munca le pute. Ce se va alege de lumea asta, de societatea noastra ?

Vi se pare ca nu mergem pe drumul cel bun? l-am provocat.

M-a sfredelit cu privirea. Cercetator si neincrezatore.

_ Noi am luptat pentru o lume dreapta , curata.Pentru o lume a drepturilor egale si a muncii  tuturor.Comunismul nu se face cu toalele  capitalismului, cu atat mai mult cu naravurile acestuia. Am crezut in libertatea asumata, nu in haos si desfranare, in debandada care a cuprins tara.

-Cum ati facut colectivizarea la Bozovici? l-am atacat pe neasteptate.

,    Intrebarea mea nu-l descumpanise, nici macar nu-l surprinsese, cum am sperat.

-La indicatiile partidului am inceput lamurirea oamenilor. Nu i-am fortat , au intrat de buna voie.Sigur s-au facut si greseli, dar stiti ca doar cine nu munceste nu greseste.

-Dar satenii arestati si dusi la canal sau in alte inchisori, dar oamenii ridicati noaptea cu dubele, batuti si schingiuiti, dar scolarii si studentii trimisi acasa de la studii ca sa-si convinga neamurile sa intre in ccolectiv? Toate acestea sunt ce? Basme?

_ Nu stiu despre ce vorbiti, a mormoit  dand sa se ridice din fotoliu. In definitiv nu pricep de ce m-ati chemat aici?

V-am chemat sa va intreb daca este adevarat ca ati luat pamant din pusta si -ati dus la regiunea de partid ca sa-i convingeti sa faca colectiv intr-o zona deluroasa, cum e Almajul, care altfel ar fi putut sa ramana necolectivizata, precum partea Banatului dinspre Caraansebes?

Nu- adevarat,  a strigat, nu am facut asa ceva, sunt zvonuri dusmanoase.

Acceptati sa veniti cu mine in Almaj si sa va intalniti cu satenii batrani, pe care i-ati obligat sa se inscrie la colectiv?

Vin, a tipat, vin oricand si nu ma tem.

I-am promis ca-l voi cauta si-l voi duce cu mine. Nu m-am tinut de cuvant. Mai inainte am sondat terenul, intrebandu-i pe consatenii mei ce ar face daca as veni cu Sechesan in comuna. Mi-au raspuns:

- Sa nu-l aduci ca-l gimicam( taiem) cu sacurea.

Pe tanarul Sechesan l-am publicat intr-un volum colectiv.Au venit evenimentele din decembrie 89, care au debusolat pe multi. Am auzit ca sfiosul si dragalasul meu colaborator a suferit el insusi o asemenea ciudata metamorfoza . A inceput sa-si demaste proprii colegi  acuzandu-i de colaborationism cu regimul dictatorial al lui Ceausescu.  Nu mi-a venit sa cred ca  tanarul acela sfios,politicos, amabil, ce parea coplesit de umbra tatalui, se transformase, fara rusine, fara complexe, intr-un inchizitor. Doar cand am citit intr-o revista si mai apoi pe internet “Lista rusinii” scrisa de Gh. Sechesan in care arata cu degetul o seama de scriitori , printre care ma numaram si eu care au scris elogios despre Ceausescu, a trebui sa  cred ca amicul Sechesan  se dovedea intr-adevar fiul tatalui sau. Cat ma priveste, in noaptea de 21  spre 22 dec. 1989, sub ploaia de gloante de afara, am scris intr-un cabinet, la Universitatea de Vest, un text  care apoi a fost raspandit din Balconul Operei din Timisoara, alaturi de programul Frontului Democrat Roman ,text  in care imi recunosteam culpa si responsabilitatile .Acest apel catre mine insumi si catre cei din generatia mea, ca sa  trimit la cunoscutul apel al lui Liiceanu,se afla in arhiva Memorialului Revolutiei din 1989 din Timisoara si a fost inclus intr-una din revistele Asociatiei Romane de Patrimoniu, din pacate fara specificarea necesara ca a fost scris si raspandit in zilele in care soarta lui Ceausescu si deci a regimului sau, nu fusese inca pecetluita.Pedeapsa mea este  a faptului savarsit pe care  mi-l asum cu regret.Cat il priveste pe Sechesan , ce sa zic? Ce naste din pisica, soareci mananca!

ION MARIN ALMAJAN