Ţi-aduc prinos
această primăvară,
cu ghiocei
şi viorele albastre;
ţi-aduc prinos
un cer cu unduire rară,
seducător
prin viaţa ta temerară.

Ţi-aduc prinos
şi fericirea necesară,
şi toată mireasma
florilor sihastre;
ţi-aduc prinos,
acest cântec prima oară
preţuirea
şi iubirea mea domnişoară

George PENA

Nu mi-e teamă
de tine bătrâneţe!
cu braţele întinse
eu te primesc;
vârsta mea de aur
a ţâşnit din tinereţe,
şi a strâns înţelepciune
şi nobleţe.

Bătrâneţea!
rodul izbânzilor semeţe,
eşti norocul meu
şi te iubesc;
nu mi-e ruşine
de tine bătrâneţe!
cu lacrimi în suflet,
eu te primesc.

Nicicând
n-o să-mi mai pleci,
frumoasa mea
bătrâneţe;
te voi cânta mereu
în versuri,
pline de miresme
şi acurateţe.

Tu eşti
frumoasa mea dintâi,
iubirea-vis
de-o viaţă;

pământeana
care-o mângâi-
tu eşti
frumoasa mea dintăi.

Făptura ta
până-n călcâi,
castă veşnicie
şi dulceaţă;

tu eşti
frumoasa mea dintâi,
iubirea-vis
ce mă răsfaţă.

George PENA

Rime, rime şi iar rime,
vă sfinţesc cu paronime
şi, constrâns într-un relaş,
mi-am croit singur relax,
controlez ca un revizor
ce-a dorit a fi regizor.

M-am gătat a revela,
dor cu dor voi releva;
prin prezentul revolut
să dictez un rezolut;
universul am să-l sâcâi,
inima uşor s-o râcâi.

Din iubiri să isc savoare,
din frustrări să-mi fac favoare,
peste lume să dau sfară
cum ne trag unii pe sfoară,
reverii voi simula
patimi noi m-or stimula.

N-o să mă supăr niciodată pe voi
că staţi în faţă şi eu înapoi,
ori că prietenii din biografia mea
poartă pe umeri epoleţi mai de soi.

N-o să mă supăr niciodată pe mine,
că locul meu s-a ocupat;
când liniştea mă bântuie bine
admir plăsmuirea mea de bărbat;

şi n-o să mă supăr niciodată pe voi
că staţi în faţă şi eu înapoi.

George Pena