LUCEAFARUL ROMANESC

Sacrul în poezia românească. Studii şi articole (coord. AUREL PANTEA)

Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007
O frumoasă şi foarte valoroasă antologie de studii şi articole despre tema sacrului în lirica românească ne-a oferit-o recent renumitul scriitor albaiulian Aurel Pantea, coordonator al lucrării de faţă. Exegezele publicate „surprind întâlnirile spiritului poetic, în metamorfozele sale, cu dimensiunea religioasă a existenţei”, fiind „scrise de critici şi istorici literari de vârste diferite”, astfel încât „fiecare are potenţialul să configureze ideea unicităţii şi ireductibilităţii relaţiei cu divinul, în cele mai semnificative vârste ale poeziei româneşti” (am citat din Introducere la acest volum). Autorii studiilor publicate sunt (alfabetic): Lucian Vasile Bâgiu, Mircea Braga, Diana Câmpan, Gabriela Chiciudean, Dumitru Chioaru, Alexandru Cistelecan, Ioana-Maria Cistelecan, Ileana Ghemeş, Carmina de Leeuw, Cornel Moraru, Aurel Pantea, Maria-Daniela Pănăzan, Vigil Podoabă, Ion Pop.

Aşa cum se cuvine unei incursiuni atât de vaste, prezentările sunt cronologice, primul studiu fiind dedicat unui mare cărturar, Mitropolitul Dosoftei, a cărei traducere a Psalmilor rămâne „autohtonizarea expresiei poetice a sacrului” (Lucian Vasile Bâgiu). Sunt evocate apoi câteva metamorfoze ale sacrului în lirica paşoptistă (Gabriela Chiciudean), culminând cu asumarea şi transcenderea sacrului în lirica lui Mihai Eminescu (articol semnat de Diana Câmpan).

Dintre poeţii secolului al XX-lea, au fost aleşi cei pe care i-am numi, fără riscul de a greşi, poeţi reprezentativi pentru tema volumului. Astfel, sunt analizate pertinent ipostaze sacre în operele lui Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Ştefan Aug. Doinaş, Ioan Alexandru, Daniel Turcea, Nicolae Ionel, Adrian Popescu, Dan Damaschin, Emilian Gaicu-Păun.

Mă opresc asupra câtorva studii. Invit cititorii să lectureze studiul despre poezia sacră a lui Lucian Blaga, studiu semnat de binecunoscutul Profesor clujean Ion Pop. Este foarte interesant să descoperi că „tristeţea metafizică” blagiană are în ea nuanţe creştine şi că interiorizarea meditativ-elegiacă ascunde, în fapt, conştientizarea sacralizării întregului cosmos: „aşadar, sacrul cunoaşte în poezia lui Blaga nuanţe diverse de la „religiozitatea fior” în sensul cel mai benign pozitiv (sentimentul unităţii originare a eului uman-poetic cu substanţa – energie universală, cel al comuniunii deplin armonioase dintre teluric şi celest), la „înfiorarea” care nu e doar emoţie eterată a participării la Totul cosmic, ci angoasă profundă, abia atenuată de acea slăbire a facultăţilor voliţionale ce conduc spre acceptarea unui crepuscular destin comun”.

Renumitul critic literar Cornel Moraru analizează sentimentul sacrului în lirica lui Tudor Arghezi, începându-şi incursiunea cu o afirmaţie categorică: „Arghezi trăieşte sacrul ca pe o stare de puritate naturală a fiinţei, nealterată în esenţă de complicaţii de ordin teologic sau metafizic. S-ar putea spune, în termeni biblici, că sentimentul sacrului în lirica argheziană se află în „starea de  sublimă ignoranţă a sufletului”. E starea de graţie dumnezeiască a poetului, de o nesfârşită candoare…” E foarte interesant acest demers eseistic despre profunzimea religiozităţii argheziene şi m-aş bucura să-l ştiu util pentru toţi cei care iubesc poezia.

O altfel de analiză găsim în studiul dedicat poeziei de inspiraţie religioasă a lui Nichifor Crainic. Doamna Profesoară Ileana Ghemeş analizează pertinent şi obiectiv personalitatea autorului care se găseşte în strânsă relaţie cu opera acestuia. Definind şi explicând noţiuni fundamentale legate de tradiţionalismul promovat de Nichifor Crainic, studiul de faţă aduce numeroase lămuriri în această privinţă. Documentat şi bogat elaborat, studiul analizează motive şi teme majore ale liricii lui N. Crainic, lirică situată sub semnul …nostalgiei paradisului. Pe aceeaşi linie se găseşte şi studiul Ioanei Cistelecan despre poezia carcerală a lui Radu Gyr. „Sacrul încarcerat” al poetului „conglomerează atomii constanţi ai maladiei Gulagului: foamea, frigul, frica şi bătaia; ca ştanţare pertinentă şi absolut definitorie, el magnetizează curativ cuvântul şi divinul”.

O incursiune în lirica meditativ-imaginară a religiozităţii lui V. Voiculescu este realizată de către cunoscutul profesor şi critic literar sibian, Mircea Braga. Teoretizând conceptul în sine, autorul îl găseşte „înspicat cu moartea”, exemplificând ideea că „a fi religios sau areligios ţin de un context al interiorităţii elaborate inconştient, abia ulterior expus într-o diagramă pentru care sunt căutate argumente „obiective” şi prin care care se operează trimiterea, prin construct imaginar, la o „realitate” paralelă, suprapusă ori înlocuitoare şi, sub aspectul virtuţilor, unică”. De aceea, dacă urmărim atenţi fineţea studiului, putem concluziona, ca şi autorul, că „religiozitatea lui V. Voiculescu este căutare şi drum către ne-timpul de dinainte şi de după fiinţă, consumând în poem dreptul celei de-a patra ipostazieri a necreatului”.

Ştefan Aug. Doinaş şi Dan Damaschin sunt poeţii care se bucură de câte două studii în cartea de faţă. Primul poet este analizat de Dumitru Chioaru şi Carmina de Leeuw. Pentru Dumitru Chioaru, sacrul este o manifestare a iubirii, afirmaţie bazată pe versul lui Doinaş „La început a fost cuvântul IUBIRE” dintr-un frumos „Poem” pe când Ştefan Aug. Doinaş este „un artist al sacrului, reprezentat grav sau ludic, într-o peozie de dimensiuni orfice.”

Aurel Pantea şi Virgil Podoabă analizează, atent şi sensibil, creaţia lirică a lui Dan Damaschin. Astfel, alegem pentru cititori aprecierea lui Aurel Pantea (şi-i invităm să citească despre acest poet de excepţie în lirica de astăzi): „fiinţa din poezia lui Dan Damaschin e indeterminabilul pur, regăsit o vreme în alfabetul runic al unor reale. [...] Misticul, Dan Damaschin e un poet mistic, fără să piardă ştirea, transcendenţei, constată incapacitatea lumii de a o revela.”

Invit cititorii să (re)descopere fascinanta lirică de inspiraţie religioasă din literatura română. Acest volum, demn de a fi deschis ca o carte de căpătâi, este o contribuţie însemnată la promovarea liricii sacrale şi la (re)definirea importanţei acesteia în istoria noastră literară. Felicitări autorilor şi alese gânduri pentru cei care au iniţiat proiectul de cercetare, ca şi pentru finanţatori (Consiliul Judeţean Alba). Un laudatio şi pentru editură, pentru aspectul îngrijit şi elevat sub care a apărut cartea.

O carte de colecţie. O carte rară. O carte pentru lumina dinlăuntru.

MARIA-DANIELA PĂNĂZAN